PetsHome.ro
Lumea Animalelor
PROTOMELAS SIMILIS
Este o specie de pesti care isi are originile in apele dulci, putin adanci si intens populate de vegetatie subacvatica ale Lacului Malawi si Malombe. Mai este cunoscut si sub numele de Haplochromis similis. Popular, mai este denumit si Hap Superb (Gorgeous Hap).
Au un corp tipic pentru cichlidele din estul Africii, cu un corp turtit pe laterale, alungit si putin rotunjit in zona spinarii. Are un colorit argintiu metalizat cu ceva reflexii albastre-verzui metalizate. Pe frunte, intr-un anumit unghi, coloritul are o reflexie violacee. Pe laterale are, spre varfurile solzilor, ceva pete portocalii. Aceste pete mici se raspandesc si pe inotatoare si coada. Inotatoarea caudala are o margine, mai spre interior, de culoare alba, urmata la exterior de una portocalie. Coada are o forma concava mult mai putin pronuntata decat la alti pesti. Capul este mare si se termina cu o pereche de buze mari, puternice si proeminente. Ochii sai sunt mari, de culoare inchisa, cu o zona inelara invecinata de culoare aurie si neagra.
Pentru o buna intretinere, au nevoie de un acvariu cu un volum minim de aproximativ 190 de litri, restul conditiilor sunt asemanatoare cu cele de la Protomelas annectens. Prefera apele putin adanci si bine populate cu vegetatie, de preferat Vallisneria. Este o specie de pesti pasnica care trebuie mentinuta in mici grupuri. Acvariul trebuie dotat cu locase pentru acunzatoare, deoarece femelele, in perioada reproducerii, au nevoie de un teritoriu al lor. Sunt o specie foarte sensibila la nitrati, de aceea este necesara o improspatare a apei in mod regulat.
Sunt o specie de pesti omnivora, carora, este bine, sa le oferiti o gama variata de hrana, atat din cea vie, cat si din cea preparata sub forma de tablete si fulgi. La maturitate, un exemplar din aceasta specie atinge o lungime maxima de aproximativ 12 - 17 cm.
Reproducerea, in captivitate, a acestei specii de pesti nu este foarte dificil de realizat. Masculii creeaza un teritoriu circular de imperechere, in care atrag femelele interesate. Femela depune oualele, ele sunt fertilizate de mascul si apoi tinute in gura, de femela, pana la eclozarea puilor. Femela se va ascunde apoi intre frunzele late ale plantelor din acvariu. Mutati imediat femela intr-un bazin separat. Dupa 3 saptamani, puietul paraseste gura protectoare a mamei. Ii puteti hrani cu pui de creveti tocati marunt.